Budărăul de blog și Căcăstorul de Facebook

Bună dimineața, copii ! În lecția de astăzi vom învăța despre două specii narcisiste aparținând ramurii Cocalarus Urbanus din marea familie a multicopitatelor Cocalarus, Budărăul de blog și Căcăstorul de Facebook.
În țara noastră, primele exemplare în libertate au fost semnalate încă din anul 1990, răspândite în toate provinciile istorice, dar, spre deosebire de multicopitatele aparținând ramurii Cocalarus Ruralus, cele ale ramurii Cocalarus Urbanus populează cu precădere burgurile, smârcurile de beton și gunoaie oferindu-le condiții optime de vomă și greață.
În ultimii ani, ca urmare a proliferării internetului și migrării către librării și biblioteci a singurului lor dușman natural cunoscut, Homo Educatus, Budărăul de blog și Căcăstorul de Facebook au cunoscut o creștere importantă a populațiilor, putând fi zăriți la toate evenimentele quote-idiene, de la cele mai nesemnificative, la cele mai importante.
Ca aspect, au penajul mai deschis la culoare ca rudele lor apropiate, Bizonul de semafor, Clipitorul din faruri, ori mai răspânditul Băgător în față. Forma corpului este filiformă cu lațe, rubensiană cu cărare, ori paralelipipedică cu chelie, tatuaje și gușă la ceafă. Ating maturitatea sexuală de îndată ce învață tabla scăderii în construcții matematice gureșe precum măta, mătii, și altele. Sexul le este incert, dar își caută partenerii fecalizându-și icrele în ciorchini lexicali precum “matracuce invidioase, cretini, oligofreni” sau formele lor mai evoluate “curve și labagii”. Pot ecloza până la câteva mii de like-uri pe zi, autodobândind o stimă de sine care nu are nimic de a face cu înțelepciunea, din această cauză, nu de puține ori, devorându-și likerii cu o lăcomie care l-ar face să pălească până și pe Goya.
Sunt dificil de întâlnit carne și oase fiindcă, cel mai adesea, se ascund în spatele unor pseudonime șmechere.
Cuibăresc pe blog, ori Facebook, de unde și denumirile lor, dar sunt și exemplare care au un cuibărit mixt.
Meri Crismăs !

Advertisements

Salvați pădurea

Anul stelar 2014, primul execent bugetar după mulți ani lumină întunecați de deficit. Ruta stelară DN64, constelațiile Prundeni, Călina, Drăgășani-Bârsanu. Trei gospodari klingonieni robotesc pe lângă o stivă de fag galactic, trunchiuri sănătoase, lungi, drepte și groase, că falusul lui Thor s-ar ofili de invidie. Unul, cu deosebire, atrage atenția, e atât de gros că s-ar putea face din el nu una, ci trei, poate chiar patru biserici dintr-un lemn. Ori o Catedrală a Mântuirii Dintr-un Lemn.
Unelte primordiale își sclipesc ascuțimea tăișurilor în mânile lor, pregătind pentru viață minunate viziuni artistice. Și văd un complex Dintr-un Lemn, coloane ale Infinitului, mese ale Tăceri, porți ale Sărutului, paseri Măiastre, cumințenii ale Pământului, sfioase domnișoare Pogany, toate înconjurând izvorul Liniștii care ar fi fost Catedrala Mântuirii dintr-Un Lemn. Undeva la loc de verdeață, departe de vuietul lumii klingoniene moderne.
Încetinesc pentru a admira truda creatoare a acestor mântuitori titani ai spațiului klingonian românesc, transformând cu sudoarea frunților subsuorilor lor vânjoase sute de ani de verde viu în frumos stivuite lemne de foc.
Salvați pădurea !

Îți mulțumesc, Simona HALEP !

Cu riscul de a-mi urca în cap un sfert din internet, o să-mi permit să îi mulțumesc Simonei Halep pentru performanța de la Roland Garros. Nu am niciun motiv să nu-i mulțumesc, așa cum nu am niciun motiv să nu mă simt mândru că sunt român pentru că o sportivă româncă a ajuns în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiții sportive. Am mai spus-o și o repet, asta cu mândria națională mi se pare o mare necesitate. Chiar ne-am putea manifesta mândria națională (acolo unde există cu adevărat așa ceva) 24 de ore din 24 ! Chiar am putea face asta și atunci când nu există rezultate la nivel internațional ! Mândria nu depinde doar de performațele excepționale și intens mediatizate obținute de conaționalii noștri. Mândria națională se manifestă începând cu salutul adresat cu zâmbetul pe buze vecinului pe care îl întâlnim dimineața în drum spre serviciu. Și nu se termină cu performanțele excepționale. Nu se termină niciodată.

Pentru ce să-i mulțumesc Simonei Halep? Am stat și m-am gândit la asta după ce am văzut netul inundat de tot felul de mesaje. Ce a făcut Simona Halep pentru mine ca să-i mulțumesc? Totul !

Simona, ascensiunea ta până în finala acestei competiții nu doar m-a bucurat, ci mi-a dat puterea și încrederea de a depăși micile obstacole pe care le întâmpin zi de zi sau care-mi consumă energia de mai mult timp. Dacă tu ai putut să faci efortul titanic de a ajunge numărul 3 în lume, atunci și eu pot să rezolv în 3 ore probleme care în mod obișnuit necesită 3 zile. Fiindcă cei cu care interacționez în rezolvarea lor vor fi și ei mândri că mă pot ajuta. Și ăsta-i meritul tău și al celorlați campioni români, sportivi, oameni de știință, elevi, studenți și, cu voia dumneavoastră ultimii pe listă, oameni ai muncii, care au și ei campionii lor, și ai noștri.

Simona, tu și cei asemeni ție nu aveți doar meritul de a fi unici în lume, și români, ci și pe acela de a ne schimba nouă mentalitatea de învins într-una de învingător. Asta, Simona, nu se va întâmpla de azi pe mâine, dar cu certitudine, generațiile viitoare vor fi mai bune, nu datorită nouă, celor cenușii și posomorâți și invidioși și nerecunoscători și mincinoși și hoți, da, hoți, ci datorită Vouă ! Voi sunteți Dumnezeul acestui neam, nu noi. Voi scrieți istorie, nu noi. Voi ridicați steagul României pe cel mai înalt catarg, nu noi. Și voi ne redați mândria pe care noi o batjocorim, cotidian, în noroiul unui modernism prost înțeles.

De ce aș mai fi mândru, Simona, pentru perfomanța ta, nu a mea ? Pentru că toți cei cu care vin în contact, la străini mă refer, îmi zâmbesc, și-n zâmbetul lor văd o urmă nedisimulată de invidie combinată cu respect, și mă felicită. Pe mine pentru performanța ta. Iar eu sunt dator să-ți transmit felicitările lor. Și admirația și respectul meu. Cele mai adânci și profunde și românești. Cu adevărat românești.

E la modă să nu mai fii român, să nu mai ai crez și sentimente pentru neamul și pământul tău ? Poate. Dar tu, Simona, și toți cei asemeni ție, tremurați și lăcrimați când drapelul țării noastre se ridică, prin eforturile și renunțările voastre, în aplauzele spectatorilor, și ale lumii întregi, cel mai sus dintre toate celelate. Iar asta, nouă, celor care ne mândrim, cu tine, cu voi, ne dă un sentiment de apartenență la o clasă de valori, de adevărate valori.

Pentru că mi-ai redat bucuria, puterea și încrederea, mândria, de a fi român cu fruntea sus, Simona HALEP, ție și celorlați asemeni ție, eu, un necunoscut, un nume strâmb pe internet, îți mulțumesc, vă mulțumesc !

Notă: acest articol conține pasaje întoarse din Nemulțumiri.

Proasto !

Proasto ! Te-am iubit, te-am iubit fără să-ți cer nimic, fără să-ți spun, fără să mă laud. Credeam că ești și a mea, ei da, n-am fost gelos, am știut mereu că nu poți fi doar a mea, dar puteai fi și a mea.
În fiecare zi mă minunam de frumusețea ta, adoram să te privesc în lumina răsăritului. În ciuda vârstei pe care o ai, ei hai, recunoaște, ai o vârstă totuși, nu ți se vedea nici un rid pe față, nici o cută pe trup. Ești, adică erai, frumoasă ! Și asta ți-am spus-o de nenumărate ori, și ce degeaba ! Serile adormeam cu tine în gând, te cutreieram prin cele mai tainice locuri ale tale, și nu eram singurul, dar nu m-a deranjat asta, am scris mai sus asta, mai scriu o dată, poate pricepi. Că ești frumoasă, cea mai frumoasă, dar ești proastă ! Proastă de dai în gropi, de fapt te-ai umplut de gropi. Și mângâierile mele nu ți le mai pot astupa. Toată carnea ta fragedă, pielea netedă și mătăsoasă, trupul tău cel râvnit de atât de mulți, toate-ți sunt pline de gropi, unele largi și adânci, cratere. Ești urâtă ! Și proastă ! Eu te-am iubit, și mulți alții te-au iubit, ba unii te mai iubesc încă. Și nu ne-am certat unii cu alții, ba chiar ne-am înțeles între noi, să te iubim toți, să-ți fie mai multă iubire, mai multă fericire. Dar tu, proasto, ce-ai făcut ? Ți-ai deschis cracii și i-ai lăsat pe toți zevzecii să intre în tine, fiecare cum a vrut, toți nespălații te-au avut. Ești o curvă ! Ți-a plăcut să-și scurgă zoaiele puturoase în tine, acuma dai pe dinafară de ele. Ți-a plăcut să-ți frământe măruntaiele, tremurai ca o frunză în vânt, cu cât mai adânc te găureau cu atât mai mari erau suspinele tale de plăcere. Acum ești hâdă și urâtă și plină de bube și de riduri. Nu te mai vrea nimeni. Nici măcar eu ! Proasto ! De azi nu mai ești țara mea, fii a cui vrei tu ! Dar nu te mai vrea nimeni ! Ești stearpă, nu mai ai de oferit nici o bucurie, doar amintiri. Eh, amintiri … pentru mine-s frumoase, dacă asta îți mai alină durerile. Nu plânge ca proasta ! Plângi degeaba, și eu și ceilați care te-am iubit sincer nu mai credem în lacrimile tale. Dacă vrei să te iubim iar jură ! Jură că vei fi numai și numai a noastră ! Țara noastră ! Frumoaso ! Te iert, dar să mă iubești și tu, să fii și țara mea, și țara noastră !

Ești frumoasă ! Și te iubesc, te iubesc chiar mai mult ! Dar m-ai supărat. Să nu mă mai superi ! Bine ? Hai, ia-mă-n brațe și sărută-mă cu gura ta pământie, primește-mă-n tine, fă-mă veșnicie și dragostea mea îți va fi eternă !

Și să nu-i mai crezi p-ăia care te ademenesc cu daruri de aur și aere fierbinți ! Ei îți vor răul, ei nu te iubesc, ei ne urăsc. Scuipă-i cu foc, blesteamă-i cu pucioasă !

JOS LABELE DE PE OMV-ul MEU DRAG !

De cum și-a ridicat Toamna poalele-n brâu arătându-și pulpele cărnoase și și-a scos sânii frcutiferi pe la porți, laolaltă cu mere, pere, struguri, roșii, ceapă, cartofi, usturoi, nuci și alte elemente nutriționale binevenite din Turcia, cete de pizmași și pizmașe, în drum spre și de la Transalpina, au dat năvală peste locurile reculegerii mele, acolo unde multe gânduri s-au născut spre a vă fi scrise vouă ca din partea unui el tăcut pentru o ea nălucă. Flăcăiandri emoționați că muntele-i va lua în piept precum muma pruncul, fătuci feciorelnic îmbujorate la gândul că fire țepoase de iarbă le vor gâdila coapsele la ceas de tihnă, opresc să se adape, parchează așa cum și-a parcat Grigorescu carul cu boi, își umplu brațele cu cipsuri pe care le presară apoi, într-un ritual anotimpic păgân, peste băncuțe și mese, varsă sfânta cafea peste, într-o chimie doar de ei înțeleasă, aruncă hăt peste văi și dealuri hohote silabice nebune, și pleacă ! Eu rămân privind cu ochii în lăcrimi cum universul meu creator a fost călcat în copite de daci, cum tot miracolul întâmplării lui la răscruce în coadă de rândunică zace și suspină sub povara mizeriei brusciubitorilor de natură.
Și-mi vine să scot căciula, să dau cu ea de pământ și să strigȘ JOS LABELE DE PE OMV-ul MEU DRAG !

Nesimțirea, bun al patrimoniului cultural românesc

Careai fost atent la ce țam mai scris io acilișa dăja cunoști căn veneț curge sânge dă neam dă traistă, da poate neamurile dă traistă dân care te tragi o fi fost mai libertine și so fi combinat și cu sciț și gepizi și alț ancestori. Așa că nai sânge dă năsâmțât pur sânge și deci cetești în contenuare.
Dăci viu io la bordei și cum ienghesuială pă stradă la mine la parcat trăsuri io meam ochit un locșor numa bun să bagi doo trăsurici șo trăsură dacă cunoști nește manevre dă parcare cu lateralu. Dă obicei locșoru ie gol și io sânt singuru lui folositor, da uite că să mai întâmplă că mai trage și alț căruțaș acolo. Și io cred că locu ie blăstămat să fie nencăpareț fie căi vorba deo piuneză cum ie smartu, fie căi vorba deo trăsură carosată pă lungime cum ar fi un microbuz, săi zicem fiat lungo. Invariabil, cân săntâmplă de mai apar cotropitori pă locșoru ăla dă parcare, toț, bă, da toț, îș puie mijlocu locomotor fix pă mijloc. Fix, am măsurat. Și fincăi pă mijloc și locu strâmtuț cam ca subțioru la omidă, alt băștinean, cum aș fi io, nu mai poț parca nici măcar o veveriță udă. În sara asta ma cotropit un lungo. Da și io făcui pă dacu liber și după ce trăsăi hățurile stânga-dreapta dă o mie dă ori și mai călcai și pă minunea dă borduri dă să schimbă semestrial ca și margarinan raft la taraba mă propti în fundu la diablo ăla. Nume predestinat deh.
Cum la mine pă stradă e și niște tarabe așa cum ie frumos să ne șadă ca urmașii rRomei, mă deplasai cu voiciunea pasului săm ea nește cheștoace. Sară fiind, noapte cemai, și cum din mediu înconjurător lumina lipsea, adică luminatu public, pă lângă tarabe plin de jupâni care mai de care mai mucaliț dăm venea săi pui să pupe bordurile cu dinț. Vă spui sincer că mam abținut cu greu și numa faptu că tot orașu era scăldat parțial cam ca un puzăl în întunerec și duhnea a nesimțâre ma oprit din a atenta la cultura noastră strămoșască dă năsâmțâț.
Va urma … un remix

Despre hArta

Cand Burebista a centralizat primu stat dac artisti ierea putini si numa cioplitori in aur, ceia ce lea atras si admiratia maretului imperiu roman, peatuncia nici de rasarit nici de apus. Pictori nu ierea deloc, iar sculptatori in piatra tot la fel. Si degustatori de arta ierea tot putini, efectiv numa vipii si vipele vremii. Si cand si cand pecenegi si cumani si cum zisai mai sus romani care a venit si a golit muzeele patriei da exponatele mari. Palea mici lea lasat sa le goleste Gold Corporation si alti prelucratori de smenuri metalifere rare mai tarziu, cam pan secolu 21, care asa cum a zis Badea Cartan, va fi cianuric sau nu va fi deloc.
Odata cu venirea tatarilor si mongolilor sia fratilor lor descalecatorii de cal, sin randu la artistii geli, glazi si menumoruti, a aparut speciile da artisti numiti generic sculptatori. Lanceput iei facea sculptaturi direct pa pamant ori punea un pietroi mare supt ca sa sa vaza sculptatura da departe. A evoluat vremurile siodata cu iele si sculptaturile. Da la figuri da mari conducatori si intelepti sa hajuns la trupuri intregi da marxisti leninisti si alte guzganii. Ultima cunoscuta da izvoarele istorice recente a fost a gealatului Lenin cocotat pun soclu da granit grena chiar in fata la Casa lu Scanteie. La batut soare, vant si ploi pana la batut niste revolutonari patrihoti si ia pus piedica ca la jujitz da cazut dupa soclu. Soclu a ramas ca nu sa putut topi si granit ierea prea putin, najungia nici pantru scarile la o vila da democrat. Asa ca soclu ala a ramas un gunoi in fata la Casa de va zisei. E, si dupa aia doojda ani a lu Silviu, iote ca veni un sculptator care cocota pa gunoiu ala da soclu o radasca sau ce insecta ie aia care in loc da aripe are un teanc da ziare necitite. Toate albe ca calcaru in care sa sculptat exponatu da Antipa.
Dupa ce va plictisirat cetind panaci, iote intrebarea mia: edilu carea pus bolovanu ala alb da calcar pa soclu ala da beton placat cu granit grena sa zicem ca ierea daltonist si coloristic si artistic, da ma tu autorule la insecta aia, tietz place ma cum da ia cocotata pa o gramda da gunoi criptocomunist ? Barem sa fi dat cu var pa grenau ala grena sa fie totu imaculat ca talentu vostru artistitic si edilistic. Dati draq bazdagania aia jos, mutatz soclu la muzeu tiparului roman si urcatz insecta pa niste petroaie albe sau mai punetz un teanc da ziare supt sa fie simetrie.
P.S. Gandacii nare picioare da elefantz nici macar in arta abstracta a bucurestilor. Si nici nucara ziaren spate ca daia ie Rodipet si alte alea. Cateodata le mai rontzaie, da cam atata.